ramasi in iubire 300
ramasi in iubire 300

Ramasi in iubire chemati de Dumnezeu

25,00 lei (include T.V.A.)

Aceasta carte vorbeste despre viata discipolilor marelui yoghin Sri Ramakrishna. Citind despre felul in care s-au transformat atat de multi oameni, ne apropiem si mai mult de inţelegerea mesajului spiritual al lui Ramakrishna care a daruit in primul rand iubire.

9 în stoc

Cod Produs: CGS099 Categorie: Etichete: , , , ,

Descriere produs

Selecţie şi adaptare: Simona Trandafir

Traducere: Virgil Popa

Nr. pag.: 352

Această carte vorbeşte despre viaţa discipolilor lui Sri Ramakrishna, dar inima ei este însuşi chipul maestrului. “Tot ceea ce el atingea devenea sfânt” spune unul din oamenii care l-au cunoscut. Însă cea mai grandioasă transformare a fost cea a vieţilor discipolilor săi, a tuturor celor care l-au cunoscut. Citind despre felul în care s-au transformat atât de mulţi oameni, ne apropiem şi mai mult de înţelegerea mesajului spiritual al lui Ramakrishna care a dăruit în primul rând iubire.

Extras din Capitolul 1

Există o zicală: “Maeştri există cu miile, dar adevăraţii discipoli sunt foarte puţini”. Un adevărat discipol este acela care aplică învăţăturile maestrului său în viaţa de fiecare zi. Durga Charan Nag era un asemenea suflet rar. Odată l-a auzit pe Sri Ramakrishna spunând: “Este foarte dificil pentru doctori, avocaţi şi oamenii de afaceri să avanseze pe calea lui Dumnezeu”. Referindu-se la doctori în particular, el a specificat: “Dacă mintea este absorbită de micile picături ale leacurilor, cum ar putea ea să conceapă Infinitul?” Durga Charan Nag practica medicina homeopată. El realiza că în majoritatea timpului mintea sa reflecta la bolile pacienţilor, iar acest lucru îi perturba meditaţia. De aceea s-a gândit că acest sfat i se adresează chiar lui şi de îndată s-a decis: “Nu îmi voi mai câştiga existenţa din această profesie care reprezintă un obstacol în calea realizării lui Dumnezeu”. S-a întors acasă şi chiar în aceeaşi zi şi-a aruncat cutia cu medicamente şi cărţile de medicină în Gange.

Cum putem noi să armonizăm această relaţie dintre viaţa în lume şi aspiraţia către Dumnezeu? Cum putem să trăim în această lume fără a fi ai ei? Cum putem iubi fără a fi ataşaţi? Este necesar să renunţăm la lume pentru realizarea lui Dumnezeu? Care este datoria unui familist? Care este scopul vieţii omeneşti? Sri Ramakrishna a oferit răspunsul la aceste întrebări şi la multe altele, pentru lumea modernă. A făcut acest lucru nu numai prin utilizarea povestirilor şi a parabolelor, ci şi prin modelarea tăcută a vieţilor unor discipoli care au reprezentat exemple perfecte pentru învăţăturile sale. Viaţa lui Durga Charan Nag este întocmai un astfel de exemplu, al unui familist ideal. Sri Ramakrishna a demonstrat lumii moderne, prin intermediul lui, că o persoană poate duce o viaţă de familie, având în acelaşi timp cea mai înaltă experienţă spirituală.

Conform tradiţiei vedantice, viaţa unui familist este bazată pe spiritualitate. El trebuie să urmeze calea adevărului şi să dedice rezultatele tuturor acţiunilor sale lui Dumnezeu. Nu este o cale uşoară. “Este un adevărat erou”, spune Sri Ramakrishna, “acela care îşi îndeplineşte toate îndatoririle faţă de lume având mintea fixată în Dumnezeu. Numai un om foarte puternic se poate opri să admire o procesiune maritală atunci când cară o greutate pe cap”.

Datorită extraordinarei sale personalităţi, Durga Charan Nag a devenit cunoscut drept Nag Mahashay. (Nag este prenumele, iar Mahashay este un titlu care înseamnă Cel cu Suflet Mare.) Un suflet iluminat este mereu mulţumit, mereu extaziat şi mereu liber. El nu tânjeşte după ceruri sau după lume, deoarece transcende toate dualităţile. Ashtavakra Samhita descrie un astfel de suflet:

Aceia care tânjesc după plăcerile lumeşti, precum şi aceia care tânjesc după eliberare se găsesc în această lume. Dar cu adevărat rari sunt cei cu suflet mare (mahashay), care nu aleargă nici după plăceri şi nici după eliberare.”

Swami Vivekananada a spus odată despre el: “Am călătorit în multe locuri din lume, dar nicăieri nu am întâlnit un suflet atât de mare precum Nag Mahashay”.

Durga Charan Nag s-a născut la data de 21 august 1846, în Deobhog, un mic sat situat în acea parte a Bengalului care este acum în Bangladesh. Tatăl său, Dindayal Nag, era un om credincios, angajat pentru un salariu modest la o mare firmă comercială din Calcutta. Deşi lui Dindayal i se mai născuseră două fete şi încă un băiat, numai Durga Charan şi una dintre fiice au supravieţuit copilăriei. Durga Charan şi-a pierdut mama când avea numai opt ani şi a fost crescut de o mătuşă iubitoare. Aceasta obişnuia să îi spună băiatului seara poveşti din Ramayana şi Mahabharata. Uneori, după ce adormea, visurile lui Durga Charan reproduceau cu intensitate scene din acele povestiri. În alte nopţi el vedea forme de zei şi zeiţe în visele sale. Dimineaţa, când îi povestea mătuşii sale aceste visuri, ea era de-a dreptul uimită.

Durga Charan era un băiat frumos, modest, plăcut de cei din jur. Nu era foarte atras de sporturi, dar ocazional, la insistenţele prietenilor săi, li se alătura în jocurile lor. Dragostea lui pentru adevăr era atât de mare încât chiar şi atunci când se juca, nu spunea niciodată o minciună. Şi dacă vreunul dintre prietenii săi făcea acest lucru, nu mai dorea să vorbească cu el. Era adesea ales drept mediator atunci când apăreau dispute între prietenii lui de joacă, iar băieţii, cunoscându-i corectitudinea, îi acceptau deciziile fără comentarii. Odată, nişte băieţi mai năzdrăvani au insistat ca el să spună o minciună astfel încât ei să câştige jocul, dar Durga Charan a refuzat şi drept urmare au pierdut. Înfuriaţi, copiii l-au târât printr-un câmp de orez până l-au umplut de zgârieturi şi de vânătăi. Durga Charan s-a reîntors acasă în acea seară suferind de durere, dar nu s-a plâns de nici unul dintre prietenii săi.

Lângă satul său exista o şcoală în care se puteau urma opt clase. Durga Charan le-a parcurs, iar apoi a dorit să meargă la Calcutta pentru a continua studiile. Din cauza dificultăţilor financiare, tatăl său nu a putut să îl trimită. Durga Charan s-a decis atunci singur să urmeze cursurile Şcolii Normale Dhaka, situată la numai 16 kilometri de casă. Mătuşa lui s-a opus acestei idei deoarece presupunea ca el să meargă zilnic pe jos 32 kilometri, iar ea nu suporta gândul ca el să fie supus unor asemenea greutăţi. Dar pentru că era foarte hotărât, mătuşa lui a cedat în cele din urmă. În fiecare dimineaţă ea îi gătea orez cu legume pentru micul dejun, iar dacă era nevoie el îşi cumpăra orez expandat la şcoală pentru masa de prânz. Astfel, timp de 15 luni, indiferent dacă ploua cu găleata sau era arşiţă, el a parcurs cu răbdare cei 32 de kilometri. În tot acest timp el a lipsit numai de două ori de la şcoală. Setea lui de cunoaştere era atât de mare încât nu lua în seamă efortul fizic.

Odată, în timp ce se întorcea acasă, Durga Charan a văzut o stafie, dar nu s-a speriat: “Nu i-am făcut nici un rău, aşa că de ce mi-ar face ea mie?” În timp ce se grăbea pe drumul său, a auzit râsul puternic al stafiei în spatele său, dar nu s-a uitat înapoi. Altă dată, în timpul sezonului ploios, a căzut de pe drumul alunecos într-o baltă. A încercat de câteva ori să iasă agăţându-se de iarba şi tufişurile de pe marginile bălţii, dar nu a reuşit. În cele din urmă s-a oprit şi a început să spună o incantaţie rostind numele lui Dumnezeu. Astfel a căpătat putere şi a reuşit să iasă din baltă.

Unul dintre profesorii de la şcoală a remarcat sinceritatea şi hotărârea lui Durga Charan, şi i-a oferit acestuia gratuit casă şi masă. Durga Charan a refuzat cu umilinţă spunând: “Nu, mulţumesc, domnule, nu e greu să vin până aici”. Profesorul uimit a remarcat: “Nu ştiu ce va deveni acest băiat în viitor”.

Deşi Durga Charan nu a studiat mult timp la acea şcoală, a ajuns totuşi capabil să vorbească perfect limba bengaleză. În această perioadă el a scris câteva eseuri despre religie şi despre modul în care se formează un caracter. Acestea au fost publicate mai târziu.

Când avea 15 ani, a fost aranjată căsătoria lui cu o fată de 11 ani. În acele vremuri căsătoria copiilor era obişnuită în India, deşi termenul cel mai potrivit ar fi fost de logodnă. După căsătorie mireasa se întorcea la casa părinţilor şi venea mai târziu să locuiască cu bărbatul ei, atunci când amândoi erau adulţi. La cinci luni după căsătorie, Durga Charan s-a mutat la Calcutta împreună cu tatăl său. Şi-a început studiile la Şcoala Medicală Campbell, dar din motive necunoscute le-a întrerupt după un an şi jumătate. Mai târziu a studiat homeopatia cu dr. Behari Lal Bhaduri, un renumit medic din Calcutta. Succesul a fost foarte rapid. Avea o intuiţie rară în ceea ce priveşte diagnosticul, şi chiar ca student realizase tratamente remarcabile. El refuza să stabilească un onorariu fix pentru serviciile sale. Accepta ceea ce îi ofereau oamenii, cu condiţia să nu fie mai mult decât considera că este corect. Trata pacienţii săraci fără să fie plătit, uneori dându-le chiar el bani pentru mâncare şi medicamente. Unii oameni lipsiţi de scrupule profitau de bunătatea lui, dar el nu se supăra. Îi servea pe oameni ca pe Dumnezeu.

Deoarece Durga Charan trăia mai mult în Calcutta, iar soţia lui trăia împreună cu familia ei în Deobhog, o vedea foarte rar. Dar chiar şi atunci când îşi vizita familia din sat, se spune că îşi petrecea nopţile pe creanga unui copac, pentru a evita apropierea de ea. Iar acest lucru nu pentru că nu o iubea. Se afla la sfârşitul pubertăţii şi simţea că fără castitate Dumnezeu nu poate fi realizat. Capcanele vieţii lumeşti nu puteau să îi cuprindă sufletul liber. Soţia lui a murit însă, într-un mod foarte brusc şi neaşteptat.

Durga Charan a fost şocat de moartea ei. A început să îşi dedice mai mult din timpul său studiului scripturilor şi meditaţiei. Adesea seara mergea la locul de cremaţie din nordul Calcuttei şi stătea acolo până noaptea târziu. Rugurile funerare de pe malul Gangelui îi aminteau de efemeritatea vieţii umane şi de irealitatea lumii, astfel că el gândea: “Deşertăciune, totul este deşertăciune! Numai Dumnezeu este adevărat. Dacă el nu este realizat, viaţa este cu adevărat o povară. Cum pot oare să îl realizez? Cine îmi va arăta drumul?”

Cam în această perioadă l-a întâlnit pe Suresh Chandra Datta, care era un membru al Brahmo Samaj, o mişcare de reformă religioasă şi socială din India. Au petrecut mult timp împreună discutând despre viaţa spirituală, şi deşi vederile lor religioase erau diferite, între ei s-a înfiripat o prietenie foarte apropiată. Suresh a fost foarte impresionat de caracterul fără de pată al lui Durga Charan, de credinţa acestuia şi de dragostea lui pentru Dumnezeu.

Dindayal a descoperit curând că fiul său îşi pierduse interesul pentru medicină şi că practica discipline spirituale în timpul nopţii într-un loc de cremaţie. Acest lucru l-a îngrijorat, dar a crezut că o altă căsătorie îi va vindeca fiului său “nebunia religioasă”. În consecinţă, a ales o mireasă şi a insistat să se căsătorească. Durga Charan nu era însă de acord: “M-ai mai convins odată să mă căsătoresc şi acea fată a murit. Vrei să pui din nou fata cuiva în ghearele morţii!… Tată, renunţă la hotărârea ta. Te rog frumos, nu mă lega încă o dată. Atâta timp cât trăieşti te voi sluji cu inima şi sufletul; te voi sluji de o mie de ori mai devotat decât cea care ar putea deveni nora ta. Te rog, cruţă-mă”.

Îndurerat din cauza fiului său, Dindayal a refuzat să mai mănânce şi plângea în tăcere. Văzând starea deplorabilă a tatălui său, Durga Charan a acceptat fără tragere de inimă să se căsătorească. Înainte de a pleca spre satul natal împreună cu tatăl său, el s-a dus la râul sfânt Gange şi s-a rugat: “O, Mamă, am auzit că tu eşti purificatoarea tuturor păcatelor; de aceea dacă voi fi murdărit de noroiul şi de praful lumii devenind un familist, te rog să le speli de pe mine”.

La fel cum viaţa de familie nu este potrivită pentru oricine, tot astfel viaţa monastică nu se potriveşte tuturor. Dumnezeu a creat fiinţele umane cu temperamente diferite. Deşi Durga Charan nu dorea să se căsătorească, nu se poate spune că a urât viaţa de familist. Din contră, el a spus odată: “Căsătoria, împreună cu dorinţa pură de a procrea nu îl pot impurifica pe un om. Dar numai sfinţii şi înţelepţii din vechime erau pregătiţi pentru asemenea căsătorii. După ce ţineau jurăminte severe de castitate (brahmacharya) timp îndelungat, ei se căsătoreau şi apoi, având fii precum Vyasa, Shukadeva, Sanaka şi Sanatkumara, se retrăgeau în cele din urmă în pădure pentru a duce o viaţă izolată. Dar nu se mai poate face acest lucru în această epocă de fier (Kali Yuga). În zilele noastre oamenii nu sunt austeri şi nu au suficient autocontrol, astfel că acei copii proveniţi doar din dorinţa satisfacerii plăcerilor grosiere sunt vicleni şi imorali”.

După cea de-a doua căsătorie, Durga Charan s-a reîntors la Calcutta împreună cu tatăl său, lăsând-o pe tânăra mireasă, Sharatkamini, în Deobhog. Detesta ideea de a se angaja şi a lucra pentru altcineva, astfel că a început din nou să practice medicina. Odată a vindecat un pacient aflat într-o stare critică în casa patronului tatălui său, iar în semn de recunoştinţă acesta i-a oferit o casetă de argint plină cu rupii. El a refuzat cu delicateţe să o accepte şi a cerut numai 20 de rupii (mai puţin de doi dolari). Tatăl său s-a înfuriat când a auzit acest lucru: “Îţi spun că nu vei reuşi niciodată în profesiunea ta dacă faci astfel de lucruri”. Dar Durga Charan a răspuns: “Nu pot să fac altfel. Nu pot să fac ceea ce cred că este greşit, indiferent ce s-ar întâmpla. Dumnezeu este Adevărul. Nu m-ai învăţat tu întotdeauna să merg pe calea dreptăţii? Ştiind acest lucru, cum aş fi putut să îi cer mai mult? Comportamentul greşit duce la ruină”.

Credinţa lui Durga Charan în idealul său a fost pusă la încercare prin căsătorie şi mai apoi prin bani. De multe ori dificultăţile îi ajută pe aspiranţii spirituali să se transforme. Este uşor să navighezi cu o corabie pe o mare liniştită, dar adevăratul căpitan este acela care îşi salvează nava dintr-o furtună. Ca doctor avea o bună reputaţie, dar cu toate acestea rămânea detaşat de faptele sale. Plăcerea şi lăcomia, la fel ca faima şi renumele, sunt cele mai mari obstacole în realizarea lui Dumnezeu. El s-a confruntat cu aceste obstacole la fiecare pas al vieţii sale, dar eforturile de a le depăşi l-au făcut mai puternic.

Atunci când un leu sălbatic este pus într-o cuşcă, el urlă şi încearcă din toate puterile să iasă din cuşcă. În mod similar, Durga Charan încerca cu disperare să înlăture legăturile iluziei. Inima sa plângea după libertate. Odată a întâlnit un om sfânt care i-a spus: “Oricât de puternică ar fi credinţa ta, şi oricât de intensă ar fi iubirea ta pentru Dumnezeu, nu poţi obţine viziunea lui Dumnezeu decât dacă eşti iniţiat de către un guru şi practici sadhana conform instrucţiunilor sale”.

Vieţile misticilor arată că atunci când o aspiraţie intensă către Dumnezeu apare într-un suflet, Dumnezeu răspunde şi face ca totul să fie favorabil pentru acel discipol. Într-o dimineaţă Durga Charan era aşezat pe malul Gangelui, când guru-l familiei sale a venit acolo pe neaşteptate într-o barcă. Când l-a întrebat care este motivul venirii sale la Calcutta, guru-l i-a răspuns: “Am venit la porunca specială a Mamei Divine pentru a te iniţia”. Cu toate acestea, acea iniţiere i-a produs doar o şi mai mare sete de Dumnezeu. Era purtat de extazul divin şi pierdea adesea contactul cu lumea fizică. Odată, în timp ce medita pe malul Gangelui, fluxul a crescut şi l-a luat apa. Acest lucru s-a petrecut doar cu câteva momente înainte de a reveni la conştiinţa exterioară, astfel că a putut în ultimul moment să înoate spre mal.

În cele din urmă tânăra soţie a lui Durga Charan, Sharatkamini, a venit la Calcutta pentru a-l sluji pe soţul său şi pe bătrânul socru. Dindayal era foarte necăjit cu privire la fiul său şi i se părea că el îşi respinge soţia. Sharatkamini nu era totuşi supărată; ea ştia că soţul ei nu este un om obişnuit. Mintea sa era mereu la Dumnezeu şi nici o putere a lui maya nu îl putea tenta sau lega. Într-o zi Durga Charan i-a spus soţiei sale: “Dragostea din planul fizic nu durează. Binecuvântat este acela care îl poate iubi pe Dumnezeu cu inima şi cu sufletul. Chiar şi un mic ataşament faţă de corp va susţine câteva naşteri, aşa că să nu fii ataşată de această cuşcă de carne şi oase. Găseşte-ţi refugiul în Mama Divină şi gândeşte-te numai la ea. Astfel viaţa ta de aici şi viaţa ta de dincolo de moarte vor fi înnobilate”.

 

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adauga o recenzie pentru “Ramasi in iubire chemati de Dumnezeu”