A fi conștient este o stare spirituală?

(extras din lucrarea “Meditatia, arta de a fi constient” de Jon Kabat-zinn, aparuta la ed. Kamala)

Daca vei cauta semnificatia cuvantului „spirit” in dictionar, vei afla ca acesta deriva din latinescul spirare, care inseamna „a respira”. Asa cum ii spune numele, inspiratia este o absorbire a suflului sau a spiritului, iar expiratia o expulzare a lui in exteriorul fiintei. Asa s-au nascut toate asocierile spiritului cu suflul vietii, cu energia vitala, cu constiinta sau cu sufletul, considerate in multe mitologii daruri divine revarsate asupra noastra, si implicit aspecte ale divinitatii, ale principiului luminos sau inefabil. In sensul cel mai profund al cuvantului, respiratia in sine este darul suprem al spiritului. Din pacate, asa cum am vazut pana acum, profunzimea si virtutile sale ne raman necunoscute atat timp cat atentia noastra este indreptata in alta parte. Scopul practicii luciditatii este acela de a ne trezi la viata in fiecare moment de care dispunem. Atunci cand esti trezit, totul te inspira. Altfel spus, intreaga realitate devine spirituala.

Personal, evit pe cat pot sa folosesc cuvantul „spiritual”. Acesta nu mi se pare potrivit, nici util sau necesar pentru munca pe care o desfasor la spital, prin care incerc sa introduc exersarea constientizarii in domeniul medical si al ingrijirii sanatatii, sau in munca pe care o desfasor in alte parti, cum ar fi clinica noastra de reducere a stresului, in inchisori, scoli, sau atunci cand lucrez cu diferite organizatii profesionale ori cu sportivi. De altfel, nu consider cuvantul „spiritual” foarte potrivit nici pentru mai buna intelegere, nici pentru aprofundarea in vreun fel a propriei mele practici meditative.

Pe de alta parte, nu contest faptul ca meditatia poate fi considerata prin excelenta o „practica spirituala”. Problema mea este legata mai degraba de conotatiile incorecte, incomplete si adeseori gresit intelese ale acestui cuvant. Meditatia poate fi o cale profunda pentru dezvoltarea de sine, pentru rafinarea propriilor perceptii, a viziunii personale si a constiintei, dar dupa parerea mea, vocabularul spiritualitatii creeaza mai multe probleme decat rezolva.

Unii oameni se refera la meditatie ca la o „disciplina a constiintei”. Personal, prefer aceasta formulare celei de „practica spirituala”, intrucat cuvantul „spiritual” evoca de regula conotatii complet diferite in cazul unor oameni diferiti. Toate aceste conotatii fac inevitabil parte integranta din sisteme de convingeri care genereaza asteptari inconstiente, pe care cei mai multi dintre oameni nu le examineaza. De aceea, ele ii pot impiedica foarte usor sa evolueze sau chiar sa creada intr-o crestere autentica.

Din cand in cand, la mine vin oameni care imi spun ca perioada traita la clinica noastra de reducere a stresului a fost experienta cea mai spirituala pe care au trait-o vreodata. Ma bucur intotdeauna sa aud asa ceva, intrucat aceasta perceptie provine direct din experienta lor meditativa, si nu pornind de la o teorie, de la o ideologie sau de la un sistem de convingeri oarecare. In linii mari, imi dau seama la ce se refera, dar in acelasi timp stiu ca incearca sa descrie in cuvinte o experienta launtrica ce transcende orice concept. Speranta mea cea mai profunda este ca, indiferent in ce a constat experienta sau viziunea lor, aceasta va continua, va prinde radacini, va ramane vie si va creste. Sper de asemenea ca au ascultat mesajul nostru, potrivit caruia scopul practicii nu este de a ajunge undeva, nici macar la o experienta spirituala beatifica sau profunda. Sper ca ei sa ajunga sa inteleaga ca a fi constient transcende orice mod de a gandi, oricat de elevat ar parea el, si ca scena pe care se desfasoara continuu aceasta munca cu sine este exclusiv locul prezent si momentul actual (aici si acum).

Conceptul de spiritualitate nu deschide neaparat noi orizonturi gandirii noastre; dimpotriva, uneori o ingusteaza de-a dreptul. Se intampla frecvent ca unele aspecte sa fie incluse in conceptul de spiritualitate, in timp ce altele sunt excluse, in mod arbitrar. De pilda, este stiinta spirituala? Dar ideea de mama, sau de tata? Sunt cainii fiinte spirituale? Este corpul un element spiritual? Dar mintea? Sau nasterea unui copil? Sau mancatul? Sau pictura, muzica, plimbatul, privitul unei flori? Este respiratia o experienta spirituala? Dar urcatul pe un munte? In mod evident, totul depinde de felul in care privesti lucrurile, de gradul tau de luciditate.

In realitate, singura luciditatea permite unui aspect al realitatii sa straluceasca in lumina la care face trimitere cuvantul „spiritual”. Einstein a vorbit de „acel sentiment cosmic religios” pe care l-a experimentat prin contemplarea ordinii implicite a universului fizic. Marea geneticiana Barbara McClintock, a carei opera de cercetare a fost ignorata si respinsa de colegii ei de sex masculin ani la rand, pana cand i s-au recunoscut meritele si i s-a acordat premiul Nobel la varsta de 80 de ani, a vorbit la randul ei de „intuitia organismului” care a ajutat-o sa inteleaga si sa dezvaluie complexitatea geneticii in cazul porumbului. Poate ca, in ultima instanta, spiritualitatea nu inseamna altceva decat experimentarea directa a totalitatii si a interconexiunilor dintre aspectele acesteia, viziunea potrivit careia individualitatea si totalitatea se intrepatrund si nimic nu este separat sau izolat. Daca privesti realitatea din aceasta perspectiva, totul devine spiritual in sensul sau cel mai profund. Stiinta devine o activitate spirituala, dar si spalatul vaselor. Singura care conteaza este experienta launtrica, iar aceasta nu poate fi constientizata daca nu esti prezent. Orice altceva sunt simple concepte mentale.

Pe de alta parte, trebuie sa fim in permanenta atenti la tendintele de a ne autoamagi, de a gandi gresit, de a cadea in capcana grandorii, a inflamarii egoului, precum si la impulsurile care ne predispun catre exploatarea altor fiinte si catre cruzime. In toate epocile au existat razboaie si s-au facut crime abominabile din cauza atasamentelor oamenilor pentru un „adevar” spiritual sau altul. Si mai mult rau fac cei care se ascund sub aparenta spiritualitatii, fiind oricand dispusi sa ii raneasca pe cei din jur pentru a-si satisface propriile dorinte.

De multe ori, ideile legate de spiritualitate capata rezonante competitive. Viziunea ingusta, literala, asupra spiritului il plaseaza pe acesta mai presus de domeniul „grosier”, „impur”, „iluzoriu” al corpului, mintii si materiei. Oamenii care cad prada unor asemenea viziuni se pot folosi de ideile lor spirituale pentru a fugi de viata reala.

Privind din perspectiva mitologica, notiunea de spirit are o calitate prin excelenta inaltatoare, dupa cum explica James Hillman si alti adepti ai psihologiei arhetipale. Energia conceptului simbolizeaza ascensiunea, ridicarea deasupra calitatilor terestre ale acestei lumi, intr-o lume imateriala, alcatuita din lumina si stralucire, care transcende dualitatea opusilor si in care totul fuzioneaza in aceeasi unitate cosmica sau nirvana. Pe de alta parte, desi unitatea este o experienta umana extrem de rara, ea nu reprezinta nici pe departe finalul povestii. Mai mult, cel mai adesea ea reprezinta 90% dorinta sau imaginatie (adica gandire) si numai 10% experienta directa. Cautarea unitatii spirituale, indeosebi in anii tineretii, este adeseori marcata de naivitate si de o aspiratie romantica de a transcende durerea, suferinta si responsabilitatile acestei lumi a formelor si atributelor, care include in sine si intunericul sau umezeala.

Ideea de transcendenta se dovedeste nu de putine ori o poarta catre escapism, un combustibil cu cifra octanica mare care alimenteaza autoamagirea. Asa se explica de ce traditia budista, indeosebi budismul zen, pune accentul pe inchiderea intregului cerc, pe aducerea spiritualitatii in viata de zi cu zi, adica pe ceea ce ei numesc „libertatea plenara traita in viata sociala”. Asta inteleg budistii prin a ramane centrat oriunde te-ai afla, in orice circumstante; prin a nu te situa nici deasupra, nici dedesubt, ci a ramane prezent in locul in care te afli, dar plenar prezent. Adeptii zen au un aforism minunat si extrem de provocator, aparent ireverentios, care spune: „Daca te intalnesti cu Buddha, ucide-l”; altfel spus, orice atasament conceptual fata de Buddha sau fata de iluminare reprezinta o indepartare de realizarea suprema.

Va reamintesc in aceasta directie ca imaginea muntelui din meditatia care are in centrul ei acest concept nu include exclusiv culmea semeata, situata mult deasupra „bazei” vietii de zi cu zi, ci si soliditatea acestei temelii, inradacinata in stanca, sau dorinta de a contempla toate starile meteorologice care se manifesta pe munte, cum ar fi ceata, ploaia, zapada si frigul, sau, intr-o traducere la nivelul mintii: depresia, mania, confuzia si suferinta.

Adeptii psihologiei arhetipale ne reamintesc ca stanca sau piatra reprezinta mai degraba un simbol al sufletului decat al spiritului. Ea este directionata in jos, fiind atrasa de propria ei greutate. In mod similar, calatoria sufletului este una descendenta, o coborare din planul luminii catre intunericul lumii din adancuri. Apa reprezinta un alt simbol al sufletului. Si ea intruchipeaza acelasi element descendent, asa cum am explicat atunci cand am vorbit despre meditatia lacului, care isi cauta intotdeauna locurile cele mai joase pentru a se stabiliza. Ea ramane captiva in causul ei de piatra, este intunecata si misterioasa, receptiva, rece si adeseori mocirloasa.

Sentimentele sufletului sunt inradacinate mai degraba in multiplicitate decat in unitate. Ele isi gasesc resursele in complexitate si ambiguitate, in lumea formelor si a atributelor individuale. Toate legendele despre suflet sunt povesti ale cautarii acestuia, care isi risca viata, indura intunericul si se confrunta cu umbrele, este ingropat in adancuri sau sub ape, se rataceste si isi uita uneori calea, dar continua sa persevereze la infinit. Aceasta perseverenta il conduce in cele din urma la redescoperirea propriei sale straluciri de aur, atunci cand iese din lumea subterana de care s-a temut atat de tare, dar pe care a infruntat-o totusi. Aceasta stralucire de aur a existat dintotdeauna, dar a trebuit sa fie redescoperita in urma acestei coborari in lumea intunericului si a durerii. Stralucirea nu poate disparea; ea ne apartine de-a pururi, chiar daca ceilalti nu o pot vedea intotdeauna (si nici chiar noi).

Basmele din toate culturile reprezinta prin excelenta legende despre suflet, nu despre spirit. Piticul este un arhetip al sufletului, asa cum am vazut atunci cand am vorbit de basmul „Apa Vietii”. Cenusareasa este de asemenea o poveste despre suflet. Arhetipul central al basmului este cenusa, dupa cum explica Robert Bly in Iron John. Noi (caci toate aceste povesti se refera intotdeauna la noi) suntem tinuti captivi in aceasta lume de jos a cenusii, a taranii. Ne simtim inradacinati in ea, dar suferim, caci nu ne putem percepe si manifesta propria frumusete interioara. In tot acest timp, inlauntrul nostru se produce un proces de maturare, de transformare interioara, o metamorfoza care culmineaza cu aparitia unei fiinte umane plenar dezvoltate, stralucitoare si aurie, dar si inteleapta, intrucat cunoaste caile acestei lumi, pierzandu-si naivitatea si pasivitatea. O fiinta umana plenar dezvoltata intruchipeaza unitatea dintre suflet si spirit, dintre sus si jos, dintre lumea materiala si cea imateriala.

Practica meditatiei reprezinta ea insasi o oglinda a acestei calatorii initiatice, a cresterii si a dezvoltarii personale. Si ea ne conduce cand jos, cand sus, provocandu-ne sa ne confruntam cu durerea si intunericul, dar si cu bucuria si lumina, acceptandu-le in final deopotriva. Ea ne reaminteste sa ne folosim de orice ocazie si de orice situatie in care ne trezim ca de o sansa pentru a ne pune intrebari legate de sine, pentru a ne deschide, pentru a creste in putere si intelepciune, si pentru a continua sa avansam pe propria noastra cale. In viziunea mea, cuvinte precum „suflet” si „spirit” reprezinta incercari de a descrie experienta launtrica a fiintelor umane care incearca sa se cunoasca pe ele insele si sa isi gaseasca menirea in aceasta lume ciudata. Nici o lucrare spirituala autentica nu poate sa excluda sufletul, la fel cum nici o lucrare sufleteasca autentica nu poate sa excluda spiritul. Demonii, dragonii, piticii, vrajitoarele si capcaunii cu care ne confruntam, printii si printesele, prapastiile si potirele sfinte, incercarile de toate felurile – toate exista in noi, aici si acum, si rostul lor este sa ne invete o lectie. Nu vom putea invata insa aceasta lectie decat daca le vom asculta si daca le vom integra – in spiritul calatoriei eroice care nu se sfarseste niciodata si pe care o intruchipam cu totii, indiferent daca suntem constienti sau nu de acest lucru – in insasi urzeala vietii umane, caci asta inseamna sa fii om la intregul tau potential. Poate ca cel mai spiritual „lucru” pe care il putem face cu totii este sa privim realitatea din jur cu proprii nostri ochi, cu ochii totalitatii, actionand apoi cu integritate si cu bunatate.

(extras din lucrarea “Meditatia, arta de a fi constient” de Jon Kabat-zinn, ed. Kamala)