Manual de yoga

Descriere

Autori: Simona Trandafir, Liviu Gheorghe, Sebastian Teodor, Claudiu Trandafir

Nr. pag. 544

Extras din introducere:

“Suntem bucuroşi să constatăm că şi în România, în ultimii ani a apărut o creştere a interesului faţă de filozofia şi practica Yoga. Prin această lucrare de specialitate urmărim să oferim accesul la o formă de Yoga care reuneşte sinergic atitudini şi metode îndreptate spre revelarea naturii noastre Reale, ātman, pe care tradiţiile contemplative au denumit-o Inima Spirituală. Yoga Inimii Spirituale – căci aceasta este denumirea formei de Yoga pe care o practicăm în cadrul Centrului de Yoga şi Meditaţie Kamala – are la bază principiile şi viziunea spirituală tradiţională ce se regăsesc în Yoga clasică (Patañjali), în advaita vedānta, în tantra, în şaivism.

Ce este yoga

Yoga este o cale de evoluţie spirituală, un ansamblu de metode, de tehnici practice care vizează recunoaşterea unităţii care există, la nivel esenţial, atât între corp, minte şi spirit, cât şi între individual şi universal, între om şi Dumnezeu. Ea se găseşte în cultura orientală în toate marile tradiţii autentice ca o bază teoretică şi practică pentru realizările de natură spirituală, ca o pregătire a aspirantului pentru trăirile mistice specifice căii pe care o urmează, fiind însă şi o linie clar definită de transformare.

Yoga nu este o religie pentru că în fapt permite oricărei religii să se folosească de ea pentru a-şi atinge ţelul spiritual. În egală măsură ea este accesibilă şi celor care nu au niciun fel de credinţă religioasă pentru că porneşte de la elementele palpabile ale existenţei pe care urmăreşte să le armonizeze şi să le transforme în bine.

Etimologic, cuvântul Yoga provine de la rădăcina sanscrită yuj care înseamnă “a uni, a pune împreună, a ţine strâns, a înjuga”.

Prin urmare, Yoga este regăsirea, prin tehnici specifice, a unităţii între anumite aspecte parţiale ale unei realităţi, fie că este de natură fizică, psihică sau spirituală.

Există în universul care ne înconjoară o legitate care face ca ceea ce putem numi „întreg” pe un nivel să fie o „parte” a unui nivel superior. Celula, de exemplu, aşa cum este ea, poate fi descrisă ca un „întreg”, ca un tot unitar, dar în aceeaşi măsură poate fi descrisă ca o parte a unui organ. Organul la rândul său poate să fie considerat un întreg, dar în acelaşi timp el este o parte a unui corp. La o scară mai largă, Pământul poate fi considerat un întreg, dar în acelaşi timp el este o parte a sistemului solar. Sistemul solar la rândul său este o parte a galaxiei.

În yoga, această recunoaştere a unităţii a tot porneşte de la realităţile cele mai concrete (corp, minte) pentru a pătrunde în realităţi de un ordin din ce în ce mai subtil şi mai elevat pe măsură ce se avansează în ceea ce ar putea fi numit un proces de „elevare a conştiinţei”. Centrul în jurul căruia această unire se conştientizează este Inima Spirituală, iar ea este însăşi viaţa universului.

Una dintre experienţele pe care se bazează yoga este conştienţa conştiinţei. O problemă filozofică mereu actuală este aceea de a defini ce înseamnă „a exista”. Descartes a rostit faimoasa maximă care spune „Cogito, ergo sum” („Gândesc, deci exist”) care s-a transformat în crezul gândirii moderne, ştiinţifice, dar care a limitat într-o oarecare măsură existenţa doar la acţiunea de a gândi.

De fapt, problema nu este de a defini existenţa, pentru că aceasta este o evidenţă ce nu are nevoie propriu-zis de o descriere, ci de a defini conştienţa asupra acestei existenţe, aşa-numita conştiinţă de sine. Aşadar, într-o primă etapă suntem conştienţi că existăm şi ne simţim individualizaţi faţă de universul înconjurător ca o unitate. Prin urmare am putea spune că această conştiinţă este caracteristica fiinţei umane de a integra într-o unitate existenţa proprie.

La început, această conştiinţă se referă la corp, minte, personalitate, însă ea are tendinţa spontană să cuprindă în sfera ei de existenţă din ce în ce mai multe lucruri şi aspecte ale universului. Procesul acesta de expansiune a conştiinţei este asimilat în tradiţia spirituală cu „elevarea conştiinţei”.

Această definire nu este exhaustivă, ci reprezintă mai degrabă un model de lucru care să ne permită să înţelegem ce anume se produce când, prin practica yoga, apare o modificare în calitatea conştiinţei de sine care ne permite o integrare din ce în ce mai bună în mediul înconjurător: în cel fizic (printr-o stare de sănătate ori de armonie cu lumea în care existăm), în cel social (prin îmbunătăţirea capacităţii de a comunica şi relaţiona cu cei din jur, atât oameni cât şi alte fiinţe) şi în cel spiritual.

Deşi am început să definim Yoga ca o expansiune a conştiinţei printr-un proces de unificare şi integrare, ea reprezintă în acelaşi timp un act de cunoaştere de sine, o pătrundere în intimitatea cea mai profundă a existenţei noastre, în chiar centrul sentimentului de „a fi”.

Tradiţia spirituală hindusă vorbeşte de faptul că fiecare fiinţă este o parte a unei realităţi mai profunde, de natură divină, şi această „parte-întreg” este numită „ātman” sau, aşa cum o vom numi în româneşte, „Sine” ori ”Inimă Spirituală”.

Această „Inimă” reprezintă adevărata noastră natură în puritatea şi eternitatea ei originară.

Printr-un proces de învăluire gradată, de „îmbrăcare” cu diferite realităţi de ordin inferior, Sinele apare ca fiind „ego”-ul sau conştiinţa limitată de sine. Prin urmare, evoluţia spirituală mai poate fi definită şi ca o eliberare de toate aceste „văluri” limitatoare care ne acoperă adevărata natură care este Inima Spirituală, ātman, printr-un proces de cunoaştere de sine.

Egoul este conştiinţa de sine limitată, care stabileşte bariere între ceea ce este perceput ca „eu” şi restul universului. De aceea, el este perceput ca o tendinţă de involuţie, de restrângere a conştiinţei. Adesea, o persoană care este întrebată „cine eşti tu?” va tinde să îşi exprime existenţa printr-un număr de caracteristici care să o individualizeze, să o separe de restul universului. Îşi va spune numele, profesia, pregătirea şcolară sau profesională, calităţile sau defectele personalităţii etc., cu alte cuvinte va urmări să îşi definească cât mai clar un contur, o limită a conştiinţei de sine.

Sufletul se manifestă ca o tendinţă opusă acestei contracţii pe care o exprimă egoul. Sufletul reprezintă la rândul său o conştiinţă de sine, care însă urmăreşte să cuprindă în ea cât mai mult din universul înconjurător, fiinţe, obiecte, realităţi, fenomene etc. Această stare, pe care unele tradiţii o numesc „trezire” sufletească, este începutul procesului de cunoaştere de sine, al acelui proces de îndepărtare a limitelor şi barierelor din calea manifestării adevăratei noastre naturi care ne reintegrează în unitatea a tot ceea ce există, proces pe care l-am numit „elevarea conştiinţei”.

Deşi aparent am descris două mişcări, una de expansiune printr-o cuprindere şi integrare din ce în ce mai vastă a realităţii înconjurătoare, şi una de interiorizare din ce în ce mai profundă pentru a pătrunde în intimitatea realităţii noastre divine, ele (cele două mişcări) fac parte din acelaşi proces de revelare, de dezvăluire a adevăratei noastre naturi, numită de noi Inima Spirituală.

În mişcarea de pătrundere în intimitatea realităţii noastre divine, există senzaţia ori percepţia străbaterii unor învelişuri care par să acopere Inima Spirituală. Învelişurile despre care vorbim în această descriere sunt numite în tradiţia yoghină „kośa”. Ele sunt în număr de cinci şi încep de la cel mai subtil, aşa numitul înveliş de beatitudine, de fericire (ānandamayakośa) sau corp cauzal (kāraṇa śarīra) şi se încheie cu cel mai concret care este învelişul fizic (annamayakośa) sau corpul grosier sau fizic (sthūla śarīra). Cele trei corpuri intermediare fac parte din aşa-numitul corp subtil (sūkṣma śarīra) şi sunt (în ordinea descrescătoare) vijñānamayakośa (învelişul cunoaşterii superioare), manomayakośa (învelişul mentalului inferior) şi prāṇamayakośa (învelişul energetic sau al forţei vitale).

O altă mişcare care poate să definească drumul conştiinţei către revelarea adevăratei noastre naturi este cea de ascensiune. Universul, aşa cum îl cunoaştem, este caracterizat de vibraţie ca manifestare a energiei. Conform teoriilor lui Einstein şi ale mecanicii cuantice, totul în acest univers este energie şi ea se diferenţiază prin „frecvenţa de vibraţie”. Cu cât această frecvenţă este mai joasă, cu atât acea energie este mai apropiată în manifestare de materie. Cu cât frecvenţa respectivă este mai înaltă, cu atât nivelul de manifestare este mai subtil. Din câte vedem de aici, există şi o a treia ”mişcare” a conştiinţei care este descrisă ca o înălţare din plan în plan până la un nivel considerat cel mai înalt.

Orice cale spirituală autentică este clădită pe acelaşi fundament universal şi de neclintit şi anume experienţa directă. Din această perspectivă nu este suficient doar să fie cunoscute anumite învăţături spirituale. Mai presus de această cunoaştere este gradul realizării directe a unor experienţe revelatoare. Din acest motiv urmărim să abordăm în lucrarea noastră aspectele practice fundamentale care să îi ajute pe cei care ar dori să practice şi să cunoască. Ştiinţa yoghină propune umanităţii o metodă practică eficientă şi, am putea spune, perfect elaborată pentru a lua contact cu profunzimea fiinţei, cu realitatea a ceea ce noi suntem.”